Sanjeev Gupta a trecut la ”atac” și dorește să își consolideze credibilitatea știrbită printr-o campanie de cosmetizare foarte bine pusă la punct. Omul de afaceri care a promis o investiție de 200 de milioane de euro la Oltenița – cruda realitate oferă privirilor doar plantații de lavandă și goji – dorește, acum, să ”fure startul” și în ”meciul” cu sindicatul SIDEX. Experiența pe care a acumulat-o la oțelăria din Ostrava, Cehia – acolo unde promisiunile sale exacerbate au declanșat un conflict deschis cu sindicatele și politicienii din țară -, îl determină pe Sanjeev Gupta să meargă, exclusiv, pe cartea ”cea mai bună apărare este atacul”.
Evenimentul Zilei prezintă un amplu material din care rezultă că indianul Sanjeev Gupta încearcă din răsputeri să se prezinte publicului – și sindicaliștilor români, evident – într-o lumină cât mai favorabilă. Presat din mai multe părți – sindicaliștii din Cehia au cerut, ferm, un „plan detaliat și angajamentul ferm că se va investi în fabrică” -, Sanjeev Gupta face tot posibilul pentru a-și minimaliza eșecurile și pentru a trasmite, încă o dată, că este un investitor de succes.
Numai că mass-media internațională prezintă afacerile ”de succes” ale lui Gupta într-o cu totul altă lumină, iar concluziile dau frisoane pe spinarea celor care au înghițit, pe nemestecate, o cantitate apreciabilă de propuneri neonorate. Datorii neplătite la furnizori, fonduri falimentate, asiguratori ce suspendă polițele, un întreg amalgam care transmite, fără echivoc, că lui Sanjeev Gupta îi place să joace, pur și simplu, la cacealma.
CITEȘTE ȘI: PROMISIUNILE NEONORATE ALE OMULUI DE AFACERI SANJEEV GUPTA. DE LA MARILE SPERANȚE LA MARILE RESTANȚE
Sanjeev Gupta nu se sfiește să facă noi promisiuni, chiar dacă – referindu-ne doar la ”Experimentul Oltenița” – n-ar strica să fie ceva mai ponderat în declarații. Din materialul prezentat de evz.ro rezultă că la SIDEX vor fi investite nu mai puțin de… 300 de milioane de euro, ceea ce va duce la creșterea cu 50% a capacității de producție. Mai mult, ca și cum ar avea un înțelegere fermă încheiată cu Moș Crăciun, investitorul indian lansează și o altă ”provocare”, în stilu-i caracteristic. Se va implica în construcția unei… autostrăzi, în parteneriat public-privat.
Astfel, de la goji și lavanda Olteniței, vom asista – în viitorul nu foarte îndepărtat – la o altă ”afacere” din care Gupta va avea de câștigat, o mândră autostradă menită – în teorie – a-i lăsa cu gurile căscate pe toți șoferii luați prin surprindere.
Promisiunile deșănțate ar trebui să țină loc de fard, bineînțeles, mai ales atunci când imaginea omului de afaceri este din ce în ce mai șifonată. Iar Sanjeev Gupta se prezintă, din acest punct de vedere, uns cu toate alifiile. Și are pretenția de a se declara chiar proprietar al SIDEX-ului, cu toate că, în prezent, Comisia Europeana derulează un proces de analiză a cumpărătorului selectat de ArcelorMittal, nefiind luată nici o decizie referitoare la validarea lui Gupta ca proprietar al SIDEX. Concret, se studiază seriozitatea, stabilitatea financiară, experiența în industria oțelului a cumpăratorului, intențiile sale reale și capacitatea acestuia de a le duce la bun sfârșit.
CITEȘTE ȘI: FAMILIA GUPTA SAU CUM SĂ PLANTEZI LAVANDĂ CA SĂ RECOLTEZI… UN COMBINAT METALURGIC
Revista Forbes se bucură de o mare credibilitate, iar Sanjeev Gupta apasă pedala necesară. Sau, cel puțin, asta și-ar dori. Investitorul de la Oltenița și, eventual, SIDEX, spune că prestigioasa revistă l-a numit… cel mai îndrăzneț investitor din lume, anul trecut, iar o astfel de afirmație ar trebui – crede dânsul – să elimine orice suspiciune. Însă evită să transmită publicului și ce s-a mai scris în presa internațională despre afacerile sale.
Iată ce titra Finacial Times în luna octombrie:
„Sanjeev Gupta, așa-numitul „salvator al oțelului”, s-a adresat comercianților rivali de mărfuri pentru împrumuturi după ce unul dintre principalii săi susținători financiari, managerul de active elvețian GAM, a intrat în dificultate”.
Jurnaliștii de la „Evening Standard” scriau, la rândul lor, în data de 25 septembrie 2018:
„Aceste practici nocive sunt legate de investițiile făcute în datoria privată, foarte dificil de vândut, emisă de o companie denumită GFG Alliance, controlată de magnatul oţelului Sanjeev Gupta”.